Datini străvechi în Biserica Sfântului Ioan din Galeș | Saliste-Sibiu.ro

Datini străvechi în Biserica Sfântului Ioan din Galeș

Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, cea mai însemnată sărbătoare a creștinătății, este momentul culminant și central al operei de mântuire a Dumnezeului nostru. De aceea, pregătirea pentru cinstirea celei mai mari lucrări dumnezeiești, pentru mântuirea omului, este una cu totul deosebită.

Postul cel Mare este perioada de restaurare a legăturii noastre cu Dumnezeu, care urmează a pătimi și a se răstigni pentru păcatele noastre. O perioadă în care suntem chemați să ne pregătim cu haină nouă a sufletului pentru înălțatul Praznic al Învierii Domnului. Pregătirea duhovnicească și smerenia sufletească a omului îndoliat în tristețea patimilor lui Hristos din această perioadă se manifestă în bisericile noastresub diferite forme, influențate fiind de diferite tradiții locale strămoșești, moștenite de la înaintașii noștri.

Un asemenea obicei străvechi, se împlinește, în fiecare an, în biserica Sfântului Ioan din Galeș, și e cunoscut sub denumirea de Casa Domnului. 

Din Vinerea Mare a Paştilorşi până la Înălţare, oamenii din Galeş se roagă în Casa Domnului, un edificiu ridicat din lemn şi crengi de brad pe care îl construiesc an de an, în amintirea Mormântului Lui Hristos de la Ierusalim. Obiceiul, vechi de un secol şi jumătate, îşi are originile în călătoria făcută, odinioară, de câţivagăleşeni la Ierusalim.

În Vinerea Mare nu se lu­crează, aşa se ştie în satele transilvănene, iar tradiţia este respectată. În Galeş, însă,câţivabărbaţi merg la pădure, tocmai în această zi și o fac tot în spiritul unei tradiţii, ce se perpetuează an de an, începând din secolul al XIX-lea. Obiceiul poartă numele Casa Domnului şiaminteşte de mormântul în care a fost aşezat Iisus. Edificiul este realizat din 250 de ramuri de brad și este construit pe un schelet de lemn, ce oferă o oarecare  intimitate în rugăciune, credinciosului care vine să se închine Epitafului care prefigurează punerea în mormânt a Domnului.
Oamenii din sat nu mai ştiu de când există obiceiul de a ridica această Casă a Dom­nului. Știu însă că tradiţia a fost împrumutată de la Ierusalim, acolo unde câţivagăleşeni au ajuns cu mulţi ani înainte. Cercetătoarea Carmina Maior spune că “originea obiceiului se situează undeva în secolul al XIX-lea, iniţiatori fiind locuitori din sat; numele nu li s-a păstrat, dar s-a transmis povestirea pe care, ultimul cantor de tradiţie, Nelu Lupea, o transmitea aşa cum o aflase de la străbunicii săi, şi ei cantori. În secolul al XIX-lea, când în Ardeal politica stă­pânirii habsburgice era defa­vorabilă ortodoxiei româneşti, nişte locuitori evlavioşi au plecat în hagialâc (Ion Sas lasă un jurnal în manuscris despre călătoria sa din 1870), adică la Ierusalim, de săr­bă­toarea Paştilor…. Impre­sionaţi de felul cum se făcea acolo Mor­mântul Domnului, au pro­pus să se urmeze exemplul.”
În modul cel mai pios, credincioșii din biserica Sfântului Ioan din 

Galeș își aduc, în fiecare an,omagiul de cinstire a Mântuitorului Hristos cel răstignit, prin această frumoasă tradiție, care are în centrul ei pe Hristos coborât de pe lemnul Cruce.

 Pr. Emilian Artene-Piloiu

   Parohia Ortodoxă Română Galeș.

Related posts